VIDEO O cisternă plină cu diluant s-a răsturnat lângă ” Hanul lui Țimtă”

Traficul rutier este resticționat la ieșire din municipiul Buzău, la intersecția DN1B cu DN2E85, după ce o cisternă încărcată cu produs lichid foarte inflamabil s-a răsturnat. La fața locului acționează și echipaje ISU pentru prevenirea incendiului.

Potrivit Poliției, la intersecția dintre DN2 cu DN1B, la kilometrul 104+700 de metri, în zona municipiului Buzău, județul Buzău, o cisternă încărcată cu 24 de tone de diluant a pătruns în sensul giratoriu și s-a răsturnat.

Nu au rezultat persoane rănite, însă sunt scurgeri pe carosabil, fiind risc ridicat de explozie. La fața locului, intervin polițiști și pompieri, care au asigurat zona și au blocat circulația. Pompierii stropesc cisterna cu apă și se asigură că nu sunt condiții de izbucnire a unui incendiu.

Traficul rutier este întrerupt pentru a permite intervenția echipajelor specializate. Circulația se desfășoară dirijat, fiind deviată pe trei rute ocolitoare.

Conform celor aflaţi la faţa locului, este vorba despre diluant White Spirit, un produs obţinut la distilarea petrolului brut, folosit ca solvent in industria lacurilor şi vopsitorie.

Şoferul maşinii, care iniţial rămăsese blocat în maşină, a reuşit să iasă.

RUTE OCOLITOARE:

Merei: DJ 203 G-DJ 205 Drumul Vinului- Zorești

Spătaru: Sos.Spătarului -mun.Buzău

Urmărește-ne pe Google News