Ultima ședință a CLM Buzău din actualul mandat. O nouă rectificare bugetară dar și proiecte importante de infrastructură

23

Consiliul Local al municipiului Buzău s-a reunit miercuri, pentru ultima dată în acest mandat, într-o şedinţă ordinară. Pe ordinea de zi au fost supuse aprobării o nouă rectificare bugetară, a șaptea în 2020, dar și proiecte importante de infrastructură.

S-a decis, prin vot, predarea amplasamentelor către Ministerul Dedzvoltării și a Lucrărilor Publice, a terenurilor pe care se vor construi o nouă sală de sport, de 4.000 de locuri, pe amplasamentul ștrandului din Parcul Tineretului, dar și a unui teren de fotbal omologat de FRF, în curtea Școlii cu clasele I-VIII „Nicolae Titulescu”.

Ambele construcții vor demara, cel mai probabil, de anul viitor. Tot în cadrul ultimei ședințe a Consiliului Local, s-au făcut primii pași în proiectul privind modernizarea Pieței Dacia din municipiul Buzău.

Se are în vedere reconfigurarea pieței prin desființarea platoului și amenajarea de spații verzi, alei pietonale sau fântâni arteziene. S-au aprobat cheltuieile aferente derulării acestei investiții cu bani europeni, suma totală propusă fiind 24,14 milioane lei.