Focar de coronavirus într-un azil din Râmnicu Sărat. Peste 50 de persoane, depistate pozitiv

Autoritățile sanitare au identificat, în weekend, un focar de coronavirus într-un azil de pe raza municipiul Râmnicu Sărat. Este vorba de căminul pentru persoane vârstnice „Alecu Bagdat”, unde sunt peste 50 de bolnavi.

Așezământul se află în administrarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău.

Un număr de 55 de persoane sunt pozitive în acest complex. Este vorba despre 47 de beneficiari și 7 angajați ai unității.

În acest moment, este în curs de desfășurare o anchetă epidemiologică a Direcției de Sănătate Publică pentru a se stabili în ce context și când a intrat coronavirusul în așezământul din Râmnicu Sărat.

Potrivit celor mai recente date transmise de Instituția Prefectului Buzău, în județ sunt la acest moment 12 focare de coronavirus, cu trei mai multe față de raportarea trecută, cele mai mari fiind în aziluri.

Focare mai sunt în centrele din localitățile Costești, unde sunt 34 de confirmări, Tisău, cu 36 de cazuri, din municipiul Buzău unde sunt 44 de bătrâni și angajați pozitivi dar și la un azil din Aldeni, comuna Cernătești, unde sunt 16 bolnavi.

La Spitalul Județean de Buzău, în secția ATI, sunt 15 cadre medicale cu COVID-19, la un notar din municipiu sunt 3 angajați pozitivi iar la două societăți din oraș sunt de asemenea 15 muncitori confirmați cu COVID-19.

Focare de coronavirus active la Buzău mai sunt spitalul privat ”Sfântul Sava”, secția exterioară Pătârlagele, unde sunt 20 de persoane confirmate pozitiv, la Oficiul Județean de Zootehnie Buzău, cu 4 persoane confirmate pozitiv, la Societatea de distribuție a energiei electrice Muntenia Nord- Departament Construcții Energetice Buzău, unde sunt 5 persoane confirmate pozitiv.