Peste 2.300 de buzoieni au fost diagnosticați cu COVID-19 de la începutul pandemiei

Direcția de Sănătate Publică Buzău anunță că, în ultimele 24 de ore, în județ au fost confirmate 28 de cazuri noi de COVID-19, 7 pacienți fiind testați și diagnosticați într-un laborator privat.

Cei 28 de pacienți nou confirmați au vârste cuprinse între 6 și 81 de ani.

Este și o veste bună: nu s-a înregistrat niciun deces în județ, în ultima zi, din cauza coronavirusului.

Deoarece, în județul Buzău, toate paturile destinate internării bolnavilor cu COVID-19 sunt ocupate, un număr de 65 de pacienți confirmați pozitiv, asimptomatici sau cu simptomatologie ușoară, se află în izolare la domiciliu.

Conform autorităților sanitare, numărul total de cazuri pozitive din județul Buzău a ajuns la 2.314, 1.730 persoane fiind declarate vindecate și externate.

De asemenea, 373 de persoane se află în carantină, iar 304 de persoane, în izolare la domiciliu. Numărul total de decese COVID-19 înregistrat, în județul Buzău, de la începutul pandemiei, a ajuns la 80.