Fonduri europene pentru modernizarea drumului care leagă localitățile Vintilă Vodă și Plaiul Nucului

Autoritățile au în pregătire două noi proiecte de investiții în județul Buzău cu bani europeni. Primul vizează modernizarea drumului care leagă localitățile Vintilă Vodă și Plaiul Nucului. Cel de-al doilea proiect urmărește valorificarea potențialului turistic al județului Buzău.

Tronsonul care leagă localitățile Vintilă Vodă și Plaiul Nucului, propus pentru reabilitare, lung de 20 de kilometri, reprezintă unica legatură a localităţilor Lopătari, Mînzăleşti şi Vintilă Vodă cu drumul european E 85, cu care se intersectează în comuna Mărăcineni.

În cazul în care finanțarea se aprobă în acest an, lucrările de reabilitare a acestui tronson de drum ar putea începe în 2021.

Al doilea proiect urmărește valorificarea potențialului turistic al județului Buzău.

Investiția are în vedere punerea în valoare a unor obiective turistice sau monumente istorice care ar putea atrage mai mulți turiști. Un astfel de obiectiv este Ansamblul roman de la Pietroasele, care va fi pus în valoare cu ajutorul banilor europeni.

Ambele proiecte au fost aprobate vineri, într-o ședință extraordinară a Consiliului Județean Buzău. În ultimii ani, numeroase obiective, atât din infrastructura rutieră, cât și cea turistică au fost modernizate, prin accesare de fonduri europene.