Proiect ambițios al autorităților: Trans Bus și-ar putea trimite autobuzele în tot județul

Preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Petre Emanoil Neagu, şi primarul Constantin Toma au semnat recent un „angajament comun pentru Buzău” care prevede şapte proiecte care urmează să fie puse în practică în condiţiile în care cei doi vor fi realeşi în funcţiile pe care le ocupă.

Unul dintre puncte este cooptarea Consiliului Judeţean ca membru în ADI Transport şi ca acţionar în Trans Bus SA, pentru dezvoltarea transportului în comun în tot judeţul Buzău.

Societatea Trans Bus este în continuă extindere în județul Buzău. Autobuzele operatorului vor ajunge în Costești și Gherăseni, care vor fi operate împreună, plus Ulmeni.

O primă etapă este intrarea comunelor Costești și Ulmeni în ADI, asociația care operează Trans Bus, Gherăseni fiind deja membră.

În perioada următoare se va rezolva partea juridică, urmând ca serviciul să devină efectiv în momentul în care societatea va mai achiziționa și înmatricula 30 de autobuze second hand.

Cu începere din 2017, Trans-Bus s-a extins în comunele Vadu Pașii, Gălbinași, Țintești, Smeeni, Merei, Stâlpu, Vernești, Tisău și Cernătești.