Fermier din Buzău, nevoit să angajeze zilieri pe Facebook: localnicii preferă cârciuma

Pieţele abundă anul acesta de fructe de pădure autohtone, dulci, aromate şi sănătoase. Pentru că nu găseşte forţă de muncă locală, un cultivator de zmeură din Buzău a dat anunţ de angajare pe Facebook şi promite salarii de peste 800 de euro pe lună.

Plantaţia de fructe de pădure a lui Dănuţ Panait se află în comuna Poşta Câlnău, situată la circa 15 kilometri de municipiul Buzău. După mulţi ani în care a muncit în Germania, acesta s-a întors în ţară şi, de peste un deceniu, produce zmeură şi mure din câteva soiuri foarte atractive.

Cultivarea zmeurei este o afacere bănoasă, se laudă fermierul buzoian, care a plantat butaşi pe o suprafaţă de peste 10.000 de metri pătraţi, în spatele casei. Antreprenorul obţine un profit anual de aproximativ 4.000 de euro la fiecare mie de metri pătraţi de teren.

„Datorită faptului că am schimbat multe soiuri şi le-am selecţionat pe cele mai bune, acum suntem apreciaţi şi avem comenzi din ce în ce mai mari. Vindem zmeura bio la 50 de lei kilogramul, iar cu 15 lei kilogramul livrăm pentru gemuri, cofetării şi diverse mixturi”, spune Dănuţ Panait.

Preferă bodegile şi fug de muncă…   Mai multe citiți pe infobaragan.ro.

Urmărește-ne pe Google News