VIDEO Cine sunt indivizii care au fost filați la Buzău și încătușați în plină stradă

Poliția Capitalei a oferit lămuriri despre indivizii încătușați marți, în plină stradă. Patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 31 şi 40 de ani au fost prinşi în flagrant delict, în Buzău, după ce au furat din borseta unui bătrân de 77 de ani bani şi carduri bancare. Infractorii erau filați de polițiști în civil.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Capitalei, din datele şi probele administrate de către poliţiştii Brigăzii de Poliţie pentru Transport Public a rezultat presupunerea că cei patru bărbaţi ar avea preocupări de natură infracţională, atât în Capitală cât şi alte oraşe din ţară.

Astfel, poliţiştii au trecut la supravgherea lor şi i-au prins, marţi, în flagrant, în municipiul Buzău, la scurt timp după ce au furat un portofel cu acte, bani şi carduri bancare, din borseta unui bărbat, în vârstă de 77 de ani, în timp ce se aflau într-un hipermarket.

Trei dintre bărbaţii cu vârste cuprinse între 31 şi 40 de ani au fost reţinuţi pentru furt, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi acces ilegal la un sistem informatic, şi vor fi prezentaţi magistraţilor pentru luarea unor măsuri preventive.

”Marţi, 7 iulie a.c., poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au prins în flagrant patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 31 şi 40 de ani, la scurt timp după ce au sustras bani şi carduri bancare din borseta unui bărbat de 77 de ani, după care au retras de la bancomat o sumă de bani, prejudiciul total creat fiind estimat la 6.000 de lei”, se arată în comunicatul Poliției.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii Capitalei, sub supravegherea Parchetului e pe lângă Tribunalul Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi acces ilegal la un sistem informatic, cu trei bărbaţi în stare de reţinere, urmând a fi prezentaţi magistraţilor.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Urmărește-ne pe Google News