VIDEO Rupere de nori în zona de munte a județului Buzău. Este cod roșu de precipitații

Echipajele ISU Buzău se află în alertă după ce Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenţionare cod roșu hidrologic. Pompierii au primit un apel la 112 prin care se solicita intervenția la o gospodărie din Lopătari.

O ploaie puternică s-a abătut localității. În doar câteva zeci de minute, drumurile au fost acoperite cu apă.

Pârâul Slănic și-a ieșit în matcă și a inundat o gospodărie. De asemenea, izvorul Brebu s-a umflat și a provocat probleme.

La această oră acționează acolo un echipaj de la Beceni. O altă solicitare de intervenție a vizat o gospodările din Chiojdu.

Două apeluri au fost date și din municipiul Buzău de pe strada Viilor, dar care nu s-au confirmat.

Potrivit hidrologilor, până la ora 20.00 se vor produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie pe râurile mici din bazinele hidrografice: Slănic, Câlnău – bazin superior amonte S.H. Costomiru şi Râmnicu Sărat – bazin superior amonte S.H. Tulburea (judeţele Buzău şi Vrancea).

 

Urmărește-ne pe Google News