Primăria Municipiului Buzău face apel la cetățeni și agenții economici pentrua efectua acțiuni de dezinsecție

35

Primăria Municipiului Buzău a finalizat în perioada 17-30.06.2020, prima etapă a programului de dezinsecție la sol, pe domeniul public, dar acestă acțiune nu este eficientă în condițiile în care nu se fac tratamente similare pe întreg teritoriul municipiului Buzău.

Reamintim că în conformitate cu Ordinul nr. 82/2015 al Președintelui ANRSC, art. 109, al. (1) “Persoanele fizice sau juridice deținătoare de spații construite, indiferent de destinație, curți și/sau terenuri virane sau amenajate, unitățile de administrare a domeniului public, ocoalele silvice, instituțiile publice, precum și unitățile care au în exploatare rețele tehnico-edilitare sunt obligate să asigure efectuarea operațiunilor periodice de dezinsecție și deratizare ori pentru stingerea unui focar, în spațiile deținute de acestea”.
Primăria municipiului Buzău a făcut toate demersurile necesare pentru a respecta dispozițiile Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară ,,Cantacuzino” care nu recomandă aviotratamentul considerând că este o măsură poluantă. Singura metodă rămasă este dezinsecția la sol iar pentru o eficiență maximă acțiunea de combatere trebuie să se efectueze simultan pe întreaga suprafață a municipiului (domeniu public și privat).

Facem un apel public către toți agenții economici, instituțiile publice, cetățenii cu gospodării individuale și asociațiile de proprietari/locatari care dețin spații în municipiul Buzău, de a efectua acțiunile de dezinsecție în spațiile deținute, concomitent cu acțiunea pe care o va desfășura municipalitatea pe domeniul public, în perioada 06-14 iulie 2020.
Având în vedere că activitatea de dezinsecție la nivel comunitar este necesară pentru eliminarea riscurilor de îmbolnăvire a populației cât și pentru scăderea sau eliminarea disconfortului produs de insecte, vă rugam să luati în considerare că în cazul în care nu vă veți conforma obligațiilor legale, ne vom adresa instituțiilor abilitate pentru luarea de măsuri imediate de respectare a normelor legale de igiena și sănătate publică.

Primarul Municipiului Buzău,
Constantin Toma