FOTO Un drum județean care leagă comune din Buzău și Prahova, asfaltat de C.J. Buzău din fonduri proprii

54

Încă o șosea din zona de munte a județului Buzău, Drumul Județean 102C, va fi modernizat din fondurile proprii ale Consiliului Județean. Este vorba despre un tronson de drum județean ce leagă localitatea buzoiană Cislău de județul Prahova, prin Buda-Crăciunești.

Satul Buda Crăciunești, cu câteva sute de locuitori, este oarecum izolat între Drumul Național 10 și limita cu județul Prahova.

Deși are indicativ de drum județean, 102C arată mai degrabă a drum comunal, iar pentru cei din zona Pătârlagele, Cislău și Viperești, șoseaua prin Buda Crăciunești constituie o variantă mai scurtă de a ajunge la Ploiești și București.



Prin județul Prahova, continuând pe acest drum, se poate ajunge la Urlați și Albești Paleologu. Vineri, s-a organizat deja șantierul, iar constructorul dă asigurări că se va incadra în termenul de execuție iar anul viitor în iulie va preda drumul finalizat.

Acesta este unul dintre ultimele drumuri din județ rămase neasfaltate, iar Consiliul Județean Buzău a alocat bani din fonduri proprii.

În aceste zile, au început lucrările de modernizare și pe DJ 204C Vintilă-Vodă – Sărulești – Bisoca – limită județ Vrancea.

Proiectul este finanțat prin PNDL II, are o valoare de aproximativ 79 milioane lei și perioada de execuție este de maximum 33 de luni. Lungimea tronsonului ce va fi complet modernizat este de 24,5 km.