Noi focare de COVID-19 în centrele de plasament din județul Buzău

DSP Buzău anunță că în două centre de îngrijire din județ au fost confirmate șase noi cazuri de infectare cu noul Coronavirus. La Complexul de Servicii Comunitare Beceni au fost înregistrate trei îmbolnăviri, iar la Complexul de Servicii nr. 8, trei cazuri de îmbolnăvire, toate în rândul personalului.

Cele șase persoane din centrele de îngrijire depistate pozitiv cu SARS-CoV-2 au fost internate în unități sanitare.

Cele două unități rezidențiale și-au organizat activitatea, astfel încât să se asigure asistență și îngrijire de permanență.

”Structurile mențin legătura cu Direcţia de Sănătate Publică Buzău, monitorizează îndeaproape starea de sănătate a beneficiarilor și personalului, prin menținerea aplicării tuturor măsurilor de prevenire și protecție a beneficiarilor și a personalului, specifice pentru această perioadă”, se arată într-un comunicat al DGASPC Buzău.

Direcția de Sănătate Publică Buzău a declanșat ancheta epidemiologică și a stabilit o serie de măsuri pentru a limita răspândirea bolii. Atenția specialiștilor va fi și mai mare în perioada următoare având în vedere că urmează a fi testați și beneficiarii din centrele de îngrijire socială din județ.

Urmărește-ne pe Google News