Pacient fugit de la Urgențele Spitalului Județean Buzău, speriat că va fi transferat la Psihiatrie

99

Un tânăr a fugit din Spitalul Județean de Urgență, unde fusese adus în urma unei crize medicale, după ce a aflat că urmează să fie transferat la Spitalul de Psihiatrie Săpoca. Bărbatul a fost prins de agenții unei firme de pază și predat polițiștilor.

Incidentul produs vineri după-amiază l-a avut protagonist pe un tânăr de 22 de ani, din comuna Racoviţeni.

A fost adus la urgenţele Spitalului Judeţean Buzău în urma unei crize, iar la scurt timp după ce i s-a comunicat că va fi internat la Psihiatrie, pentru investigaţii suplimentare, a decis să fugă.

Pacientul a sărit gardul prin spatele curţii Spitalului Judeţean, acolo unde nu există un post permanent de pază.

După ce au constatat dispariţia pacientului din Racoviţeni, cadrele medicale au alerat agenţii de pază ai unităţii, care au cerut la rândul lor sprijinul Poliţiei.

După câteva zeci de minute, tânărul a fost depistat la peste un kilometru distanţă de spital. Agenţii firmei de securitate l-au capturat în zona şantierului de reabilitare a fostului spital Brătianu apoi l-au predat poliţiştilor.

Tânărul va fi internat într-un izolator al Spitalului Judeţean Buzău pentru a fi testat, conform procedurilor, pentru COVID-19. Va fi transferat la Săpoca, dacă rezultatul testului nu va fi pozitiv.