VIDEO Un puști din Râmnicu Sărat s-a înecat timp ce se scălda într-o baltă din zona balastierei

101

Un băiat de 16 ani, din Râmnicu Sărat, a murit înecat în balta balastierei de la intrare în municipiu. La misiunea de căutare a victimei au fost angrenați pompieri din Buzău și Râmnicu Sărat, ajutați de scafandri de la ISU Brăila.

Apelul la 112 a venit din partea unor copii care se aflau, la orele amiezii, la scăldat împreună cu adolescentul de 16 ani. Copiii s-au speriat atunci când au observat că amicul lor nu a mai apărut la suprafață.

Misiunea de căutare a început cu două echipaje de la Râmnicu Sărat și de la Buzău. Ulterior, un echipaj de scafandri de la ISU Brăila a venit în sprijinul forțelor de intervenție care acționau pentru căutarea adolescentului.

După aproape trei ore de la apelul care semnala dispariția băiatului, trupul acestuia a fost găsit de scafandri și scos la mal.

I s-au aplicat manevrele de resuscitare, conform protocolului, însă fără niciun rezultat. Adolescentul se afla la scăldat într-o zonă interzisă deoarece nu era amenajată pentru agrement.