Al doilea deces, în judeţul Buzău, al unui pacient infectat cu coronavirus

O femeie de 68 de ani a murit în Spitalul Municipal din Râmnicu Sărat, unitate de suport pentru tratarea bolnavilor cu COVID-19. Femeia a fost transferată aici, pe 26 mai, de la Spitalul Județean, din secția de Medicină Internă. Pacienta suferea în principal de ciroză hepatică decompensată și de insuficiență renală.

Buzoianca a fost internată la Medicină Internă din cauza afecțiunilor grave de care suferea. Imediat cum a fost depistată pozitivă, a fost transferată la spitalul din Râmnicu Sărat, unde a și murit, duminică, pe 7 iunie.

Primul buzoian decedat la spitalul din Râmnicu Sărat și care avea COVID-19 avea 71 de ani. Bărbatul suferea în principal de cancer de colon cu metastaze multiple. Și în cazul lui se suspectează a fi luat virusul de la spitalul din Buzău.

DSP Buzău a anunțat duminică 5 noi infectați, numărul total de cazuri pozitive la nivelul județului ajungând la 216.

CAZUL 212: pacient sex feminin, 45 de ani, simptomatică, s-a prezentat în
data de 3.06.2020 la UPU – Spitalul Județean de Urgență Buzău.
CAZUL 213: pacient sex masculin, 62 de ani, internat în Secția de Boli
Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Buzău.
CAZUL 214: pacient sex feminin, 71 de ani, internată în Secția de Boli
Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Buzău.
CAZUL 215: pacient sex masculin, 57 de ani, internat în Secția de Boli
Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Buzău.
CAZUL 216: pacient sex feminin, 30 de ani, din municipiul Buzău, gravidă,
simptomatică.

Urmărește-ne pe Google News