VIDEO Lecție de istorie la Buzău, la centenarul Trianonului

39

Scena amfiteatrului din Buzău a găzduit joi o sumedenie de nume grele ale culturii și politicii românești, care au ținut să celebreze în manieră solemnă, centenarul tratatului de la Trianon care a consfiinţit apariţia României Mari şi dezmembrarea Ungariei.

Buzăul a fost singurul oraș din România care a organizat un astfel de eveniment la care au participat strănepotul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, strănepoata fostului Prim Ministru Alexandru Marghiloman dar și ,Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei.

Evenimentul de referință în istoria românilor a început prin intonarea imnului național și continuat cu discursuri despre însemnătatea actului istoric de la Trianon.

Cei care au luat cuvântul sunt de părere că Trianonul trebuie sărbătorit așa cum se cuvine în România , fără teama de a leza sentimentele unor minorități care conviețuiesc de 100 de ani alături de populația majoritară. Acesta a fost mesajul repetat la unison de oficialitățile care au ținut discursuri în fața a peste 100 de buzoieni, așezați pe criterii de distanțare socială, în starea de alertă.

Meritul.obținerii dreptului de a integra Transilvania la patria mamă s-a făcut cu sacrificii mari de sânge, în urma.marelui război.

Buzăul a gost sIngurul oraș din România care a marcat momentul centenarului de la Trianon, în timp ce etnicii maghiari au decretat zi de doliu național.

Cu ocazia centenarului semnării Tratatului de Pace de la Trianon, Ungaria a recunoscut unirea Transilvaniei cu România și totodată a pierdut două treimi din totalul teritorilui, magiatii declarând ziua de 4 iunie de doliu național.