VIDEO Noul pod de la Vadu Pașii se va deschide la toamnă

Președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu a anunțat miercuri, în cadrul unei conferințè de presă, data la care buzoienii vor putea traversa cu mașinile,.noul pod  peste râul Buzău, de la Vadu Pașii.

Neagu a precizat că stadiul lucrărilor este foarte avansat, constructorul urmând să finalizeze calea urtieră, la toamnă” Au fost multe obstacole pe care a trebuit să le depășim cu mult efort. Și mă refér aici la diversele probleme invocate de Ministerul Culturii și până la avizele privind pragul de fund al podului CFR, cerute de Ministerul Transporturilor. Aceste obstacole au fost depășite succesiv insă s-au suprapus și inundațiile din primăvara anului trecut, care au generat alte întârzieri nedorite. Cu toate acestea pot afirma că până la sfârșitul toamnei vor circula mașini pe acest pod”, a adăugat Președintele C.J. Buzău, Petre Emanoil Neagu.

Primele trei tronsoane metalice ale podului, au fost deja ridicate și montate încă de anul trecut pe malul dinspre orașul Buzău .

La noul pod de la Vadu Pașii se fac ultimele pregătiri pentru una dintre cele mai importante etape.

Ultimele două secțiuni vor fi ridicate pe piloni, cu macarale de mare capacitate pentru a se finaliza calea rutieră.

Termenul de finalizare a lucrării a fost prelungit în primăvara anului trecut, din cauza viiturilor puternice care au măturat tone de fier beton și au deteriorat mai multe cofraje ale structurii de susținere a podului.

După fixarea tăblierelor pe toată lungimea podului urmează ca muncitorii să toarne covorul asfaltic.

Operațiunile de amenajare a tablierelor, de turnare a căii de rulaj și de asfaltare propriu zisă a podului vor avea loc la începutul toamnei.

Lucrarea este executată de un consorțiu ce are în componență, societatea SC Integral SA Buzău.

Noul pod de la Vadu Pașii este construit cu bani de la Consiliul Județean Buzău și Ministerul Dezvoltării, investiția ridicându-se la peste 26 de milioane de lei.

Urmărește-ne pe Google News