Drumul județean care leagă localitatea Cislău de județul Prahova, prin Buda-Crăciunești va fi reabilitat în 2020

68

Drumul județean care leagă localitatea Cislău de județul Prahova, prin Buda-Crăciunești, va fi reabilitat în acest an, din fondurile obținute de la Guvern, prin Programul Național de Dezvoltare Locală, anunță Consiliul Județean Buzău.

Președintele CJ Buzău Petre Emanoil Neagu, a mai precizat că în 2020 sunt programate lucrări de asfaltare și pe drumul care leagă comunele Pârscov, Cozieni, Bozioru și Brăieștii iar podul de la Vadu Pașii va fi gata la toamnă, și nu la vară, așa cum se anunțase la începutul anului.

Până la finalul anului, ar mai putea fi reabilitate alte două tronsoane de drumuri județene, importante pentru dezvoltarea turismului în zona de munte.

Este vorba despre șoseaua care leagă localitățile Podu Muncii, intersecția cu DJ203K, și Plaiul Nucului, precum și cea care asigură accesul rutier din comuna Berca spre Vulcanii Noroioși.

Pentru ambele proiecte, Consiliul Județean Buzău încearcă atragerea de fonduri europene, documentația necesară fiind deja pregătită de către specialiștii instituției. Urmează ca ambele proiecte să fie trimise către Agenția de Dezvoltare Regională – Sud Est.