Încă patru persoane din Buzău, infectate cu coronavirus. Sunt rudele lui ”Comitet”

550

La nivelul județului Buzău au mai fost confirmate patru cazuri de infectare cu Covid 19. Persoanele, între care doi copii, fac parte din contacții direcți ai bărbatului de 41 de ani care, de Paște, a fost în vizită la socrul său din Bărbulești, Ialomița.

Trei dintre aceștia, doi minori si un adult, vor fi transportați la Spitalul Victor Babeș din București, iar un adult va fi dus la Spitalul Râmnicu Sarat.

Cei patru locuiesc în cartierul Dorobanţi şi sunt rude ale bărbatului de 41 de ani care a infectat alte 19 persoane din cartierul Poştă.

Autorităţile au declanşat duminică o amplă operaţiune de preluare a bolnavilor din focarul de coronavirus din cartierul Poştă, între care se află şi doi copii.

Contacţii testaţi negativ au fost preluaţi cu ambulanţele şi relocaţi la un singur domiciliu, pentru izolare pe durata a 14 zile.

Mai multe ambulanţe au preluat cei 19 pacienţi de pe străzile Dimitrie Filipescu, Muncii, Frasinului şi Murgului şi i-au transferat la două spitale. La spitalul Municipal Râmnicu Sărat au ajuns 12 bolnavi, iar alţi 7 au fost transportaţi la Spitalul ”Victor Babeş” din Capitală.

Pentru a izola focarul de COVID-19, autorităţile au decis la miezul nopţii de duminică spre luni să plaseze tot cartierul Poştă în carantină. Cartierul izolat are o populaţie de circa 2.000 de locuitori.