Garda de Mediu Buzău cere procurorilor să ancheteze incendiul de pădure de la Breaza, care ar fi fost provocat

28

Conducerea Comisariatului Județean Buzău al Gărzii Naționale de Mediu a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău cu privire la incendiul declanșat pe 24 aprilie, pe raza comunei Breaza. Incendiul a fost provocat, de aceea comisarii de mediu cer procurorilor să ancheteze cazul.

Comisarul șef, Carmen Ichim, precizează că solicită Parchetului identificarea și tragerea la răspundere a autorilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ardere a vegetației din ariile protejate și de pe terenuri supuse refacerii ecologice.

Comisarii buzoieni de mediu s-au autosesizat cu privire la eveniment în urma unor materiale publicate în presa locală, solicitând informații din partea Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Buzău.

”O echipă a GNM – CJ Buzău a efectuat propriile verificări la fața locului, stabilind că suprafața de teren în cauză face parte din aria naturală protejată a Sitului Natura 2000 Dealul Istrița și că, urmare a incendiului, a fost afectat habitatul natural al unui număr de 4 specii de insecte și mamifere protejate”, menționează comisarul șef, Carmen Ichim, șeful Gărzii de Mediu Buzău.

În urma incendiului produs pe Dealul Istrița, a fost afectată o suprafață de aproximativ 20 de hectare de teren cu vegetație uscată, lăstăriș, mărăciniș și pădure de pin aparținând ANIF Buzău și Ocolului Silvic Buzău, cauza acestuia fiind acțiunea umană realizată prin aprinderea intenționată a vegetației uscate din pădurea respectivă.