VIDEO Sancțiuni uriașe primite de bărbații din Vernești care au sfidat un echipaj de poliție

120

În spațiul public circulă o înregistrare în care apar doi polițiști care, în timp ce acționează pentru respectarea prevederilor ordonanțelor militare în comuna buzoiană Vernești, sunt huiduiți și apostrofați de cei pe care îi legitimează. Deși pare că oamenii legii nu prea au succes cu tinerii care se aflau nejustificat în afara gospodăriilor, reprezentanții IPJ anunță printr-un comunicat de presă că aceștia s-au ales cu amenzi foarte mari.

Pe filmarea realizată cu telefonul de unul dintre contravenienți se poate vedea cum polițiștii încearcă să legitimeze un tânăr care nu respecta condițiile de distanțare socială, aflându-se pe drum fără a avea un motiv justificat.

Apare imediat un alt bărbat care sare în apărarea prietenului său. Se aud apoi amenințări și înjurături la adresa agenților de poliție. Agenții pleacă de la locul incidentului, nu înainte însă de a fi amenințați de cei trei bărbați. „Te prind eu odată la Buzău!”, se aude pe înregistrare.

Incidentul a avut loc pe 17 aprilie 2020, în jurul orei 11.00, spun reprezentanții IPJ Buzău, pe raza localității Vernești, sat Cândești.

În timp ce se afla în executarea atribuțiilor de serviciu, un echipaj de poliție a depistat trei localnici, cu vârste cuprinse între 27 și 41 de ani care se aflau împreună pe un drum sătesc și care consumau băuturi alcoolice, totodată tulburând ordinea și liniștea publică prin provocarea de scandal.

”Polițiștii au sancționat persoanele conform prevederilor ordonanțelor militare, întrucât s-au aflat în afara locuinței în mod nejustificat, fiindu-le totodată aplicate sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, pentru faptul că au consumat băuturi alcoolice în spațiul public, au deranjat ordinea și liniștea publică și pentru că au adresat injurii și cuvinte jignitoare”, se arată în comunicatul IPJ.

Valoarea totală a sancțiunilor a fost de 192.000 lei. Legat de conduita polițiștilor, IPJ anunță că ”verificările cu privire la acest caz continuă, în baza dispoziţiei conducerii inspectoratului”.

Dispozitivele de ordine publică vor acționa și în perioada următoare pe raza comunei Vernești, la fel ca pe teritoriul întregului județ, pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19 și pentru menținerea climatului de siguranță publică.