Cel mai eficient echipament folosit la tratarea pacienților cu COVID-19, la Consiliul Județean Buzău

18

Buzoienii vor avea acces la cel mai eficient tratament pentru Covid-19, grație unui aparat de colectare a plasmei sanguine cu anticorpi de la pacienții vindecaţi, care va fi donat Consiliului Județean Buzău. Președintele C.J Buzău, Petre Emanoil Neagu, a semnat miercuri contractul de sponsorizare, cu o societate specializată în comerțul cu produse farmaceutice și dispozitive medicale de ultimă generație.

Echipamentul extrem de performant, model Aurora Plasmapheresis Systems, este livrat gratuit, pentru o perioadă de 12 luni, pe bază de sposorizare, de către sociatatea Besmax Pharma Distribution SRL.

Valoarea totală a sponsorizării este de 21,000 euro fără TVA și se va realiza exclusiv în scopul asigurării accesulului pacienților infectați cu coronavirus la tratamentul cu plasmă umană hiperimună, la fel ca pacienții din alte țări, care au autorizat acest tratament salvator de vieți.

După livrare, echipamentul va fi amplasat la Centrul de Transfuzii Buzău, dar va putea fi folosit numai după aprobarea de către Ministerul Sănătății a ghidurilor și protocoalelor de utilizare experimentală a acestei terapii pe teritoriul României.

Echipamentul va putea fi folosit exclusiv pentru colectarea de plasmă umană de la pacienții COVID-19 vindecați. Plasma umană colectată poate fi utilizată atât pentru prevenirea infectării persoanelor vulnerabile sau a celor cu risc major de infectare, cum sunt cadrele medicale care îngrijesc pacienții infectați cu Covid-19 precum și pentru tratamentul pacienților critici, care nu răspund la medicația clasică.

”Atunci când vorbim despre sănătatea populației, implicarea noastră, a tuturor, poate face diferența. Vreau să mulțumesc domnului Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților și domnului Florin Hozoc, director general al Besmax Pharma Distribution SRL pentru că au venit în sprijinul buzoienilor în această perioadă dificilă. Sperăm ca Ministerul Sănătății să aprobe cât mai repede aceste ghiduri și protocoale de folosire a tratamentului cu plasmă și în țara noastră. Noi am făcut aceste demersuri pentru a oferi și buzoienilor posibilitatea să beneficieze de un tratament de ultimă generație, care în alte state și-a dovedit deja eficiența.”, a declarat Petre Emanoil Neagu, președintele Consiliului Județean Buzău.