Încă 50 de buzoieni plasați în carantină, în ultimele 24 de ore

Potrivit datelor furnizate, vineri, de către Grupul de comunicare strategică, în județul Buzău, se află în carantină un număr de 564 de persoane. Pentru alte 1.122 de persoane a fost luată măsura izolării la domiciliu.

În ultimele 24 de ore, 117 jandarmi buzoieni, sprijiniți de colegii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Ploiești, au acționat în sistem integrat la misiuni de patrulare și acțiuni cu efective mărite, precum și asigurarea cu operativitate a intervențiilor specifice.

În urma misiunilor executate în ultimele 24 de ore, au fost aplicate 19 amenzi, în valoare totală de 25.000 lei pentru încălcarea prevederilor Ordonanțelor Militare.

De asemenea, o echipă mixtă formată din jandarmi și personal de la Direcția de Sănătate Publică Buzău a desfășurat activități în interiorul centrelor de carantină de pe raza județului, pentru verificarea respectării regulilor stabilite.

Totodată, polițiști buzoieni împreună cu polițiștii locali, au continuat activitățile de control la persoanele aflate în izolare la domiciliu, ocaziecu care au fost verificate 1.040 de persoane și a fost aplicată o sancțiune contravențională pentru nerespectarea măsurii izolării la domiciliu, în valoare de 2.000 de lei.

Au mai fost aplicate 250 de amenzi privind nerespectarea Ordonanțelor Militare, în valoare totală de aproximativ 330.000 de lei.

În ultima zi, în judeţul Buzău au fost angrenaţi în activităţi specifice 214 de polițiști, 117 de jandarmi, 147de polițiști locali și 56 de militari ai Ministerului Apărării Naționale.

Până astăzi, 10 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 5.467 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 729 au fost declarate vindecate și externate.

Urmărește-ne pe Google News