Improvizația unui tânăr dintr-un centru de carantină, disperat să-și potolească pofta de dulciuri

107

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău au înregistrat până acum cinci dosare penale pentru „Zădărnicirea combaterii bolilor”. Ultimul datează de la sfârșitul săptămânii trecute și îl are protagonist pe un tânăr care, pentru a face rost de dulciuri, a improvizat o funie din cearșafuri.

În această cauză penală s-a reținut faptul că, la data de 31 martie, o persoană internată în centrul de carantină din incinta Liceului Sportiv Buzău, a solicitat altei persoane, aflată în apropierea clădirii respective, să-i transfere diverse bunuri într-un recipient, pe care i l-a aruncat de la etajul trei al imobilului.

Protagonistul întâmplării soldate cu dosar penal este un tânăr care s-a întors dintr-o zonă roșie. Pentru că-i scăzuse glicemia, așa cum le-a declarat ulterior autorităților, buzoianul i-a cerut unei femei care locuiește lângă centrul de carantină să-i facă rost de ceva dulce.

Întrucât nu putea să părăsească incinta, tânărul a legat mai multe cearșafuri și pături pe care le găsise în cameră și cu ele a coborât o sacoșă în care vecina i-a pus mai multe pliculețe cu zahăr. Forțele de ordine au fost însă vigilente, astfel că buzoianul s-a ales cu dosar penal. Femeia va da și ea explicații în fața anchetatorilor.