Preotul Milea, către Iohannis: „Oricâte spitale am avea, dacă nu-L avem pe Iisus Hristos nu putem scăpa de această majoră criză mondială“

30

Preotul Mihail Milea, preşedintele Fundaţiei „Sfântul Sava” de la Buzău, îndrăgit de buzoieni pentru implicarea sa în acţiuni sociale, i-a transmis o scrisoare preşedintelui României prin care încearcă să-l înduplece să permită deschiderea bisericilor în noaptea de Înviere.

În această perioadă se fac auzite din ce în ce mai multe voci din rândul preoţilor care cer ca organizarea slujbelor de Înviere să aibă loc în mijlocul enoriaşilor.

Unul dintre ei este preotul buzoian, Mihail Milea, care i-a adresat preşedinteluiKlaus Iohannis rugămintea de a permite deschiderea bisericilor în noaptea de Înviere.

”Dumnezeu a îngăduit ca Dumneavoastră să fiţi ales preşedinte al României de două ori, într-o ţară majoritar ortodoxă, fapt care Vă onorează pe de o parte, iar pe de altă parte Vă obligă să-i respectaţi cu sfinţenie întru totul credinţa, aşa cum au făcut şi alţi conducători, precum Carol I sau Ferdinand I, ambii de religie catolică”, îşi începe scrisoarea preotul buzoian.

Mihail Milea îi oferă preşedintelui câteva exemple ale unor state care ar fi decis deja să deschide locaşurile de cult credincioşilor care vor să ia Lumina Învierii.

”Conducerea poporului evreu a îngăduit de curând Bisericii de la Ierusalim să facă Slujba Învierii, la fel şi premierul Bulgariei, Borisov Boiko a promis poporului bulgar că în noaptea de Paşte va lăsa deschise locaşurile de cult pentru a sărbători împreună Învierea lui Hristos. La fel s-a procedat şi în Georgia şi în alte ţări ale lumii. Faceţi şi Dumneavoastră acest lucru istoric şi noi toţi ne vom ruga lui Dumnezeu cu credinţă şi cu lacrimi de pocăinţă, ca această pandemie să înceteze repede că mare este Dumnezeu! Oricâte spitale am avea, dacă nu-L avem pe Iisus Hristos cel înviat din morţi, nu putem scăpa de această majoră criză mondială”, a scris preotul Milea în scrisoarea adresată preşedintelui Iohannis.