O tânără doctoriță refuză să mai lucreze la secția de boli infecțioase a spitalului din Râmnicu Sărat

131

În plină pandemie de coronavirus, secția de boli infecțioase a spitalului municipal Râmnicu Sărat a rămas cu un singur medic, pensionar. După ce unitatea medicală a fost nominalizată ca spital tampon pentru pacienții cu Covid-19, unul dintre cei doi medici specialiști ai secției a demisionat, fără să își justifice decizia.

O tânără doctoriță din Râmnicu Sărat nu a mai apărut la muncă de peste o săptămână, chiar din data la care conducerea spitalului a fost informată că unitatea medicală va deveni spital tampon pentru bolnavii de coronavirus.

Dr. Mariana Ș., medic specialist de la secția Boli Infecțioase, a sistat orice cale de comunicare cu unitatea medicală care a rămas descoperită la secția de boli infecțioase, unde lucrau doar doi medici, dintre care unul pensionar.

”După această demisie am rămas la cele 40 de paturi din această secție cu doamna doctor Georgeta Negoiaș, care este medic pensionar în prelungire”, a declarat dr. Felicia Vasile, directorul medical al Spitalului din Râmnicu Sărat.

Conducerea spitalului din Râmnicu Sărat spune că nu cunoaște motivele pentru care medicul infecționist nu s-a mai prezentat la serviciu.

„Nu există o hârtie oficială prin care își depune demisia. Nu știm de ce dumneaei s-a hotărât. Este o decizie personală și nu a mai sunat nimeni să întrebe de ce”, a declarat directorul Spitalului Râmnicu Sărat, Adrian Danielescu.

Niciun pacient cu coronavirus nu a ajuns până acum în unitatea medicală din Râmnicu Sărat, spitalul fiind în curs de reorganizare. Aici domnește incertitudinea, întrucât conducerea nu a primit nicio informație despre noul rol al unității medicale.

”Nu a venit nimeni să ne organizeze circuitele, nu am avut nici asistență din partea DSP, nici resursă umană, nici echipamente medicale, nici echipamente. Doar un ordin de numire”, spune directorul medical al Spitalului Municipal Râmnicu Sărat.

Prin Ordinul de ministru privind Planul de măsuri pentru pregătirea spitalelor în contextul epidemiei Coronavirus Covid-19, apărut în Monitorul Oficial 263/2020, Spitalul Municipal Râmnicu Sărat este trecut în categoria unităților medicale suport pentru Covid-19.