Testele pentru personalul medical trebuie să ajungă vineri la Buzău

36

Președintele CJ Buzău anunță că joi ar urma să ajungă la Buzău o parte dintre materialele de protecție comandate, iar vineri vor ajunge și testele destinate personalului medical.

„Consiliul Județean Buzău își pune la dispoziție toate resursele în lupta cu această pandemie!”, a scris Petre Emanoil Neagu pe pagina sa de socializare.

„Plenul Consiliului Județean a validat astăzi Dispozitia Președintelui CJ privind alocarea sumei de 1.000.000 lei către Spitalul Județean de Urgență Buzău.
Astăzi va ajunge la Buzău prima parte a comenzii de materiale de protecție, iar mâine vor sosi testele pentru personalul medical.
Managerul SJU Buzău, dl Claudiu Damian și toate cadrele medicale fac eforturi deosebite, iar noi îi susținem cu toate resursele materiale de care au nevoie pentru a se proteja și pentru a trata și salva viețile celor afectați!
Sunt recunoscător societății civile și mediului de afaceri, care ne-au arătat că sunt alături de noi în această luptă! Împreună vom reuși!„, a scris Neagu pe Facebook.