Strângere de fonduri pentru Spitalul Județean, campanie lansată de o fundație din Buzău

Fundația Comunitară Buzău și Crucea Roșie îndeamnă buzoienii și companiile locale să facă donații prin transfer bancar, astfel încât, cu ajutorul partenerilor și al rețelei dezvoltate în timp, să poată aproviziona medicii din Buzău cu echipamente necesare în combaterea epidemiei de coronavirus.

”Este momentul să ne gândim la cei mai vulnerabili dintre noi, cei mai expuși la pandemia COVID-19. Primii dintre ei sunt cadrele medicale ce intră zi de zi în contact cu pacienții, le oferă primul ajutor, îi vizitează acasă, în stadiul de izolare”, este apelul Fundației Comunitare Buzău.

Listele cu materialele necesare sunt puse la dispoziție de către instituțiile și organizațiile cu care Fundația Comunitară Buzău și Crucea Roșie colaborează.

Din fondurile strânse, vor fi cumpărate videolaringoscoape, ventilatoare mecanice, circuite ventilator unica folosinta, circuite aspiratii cu circuit inchis 72H, kit-uri high hlow, combinezoane, manusi protectie, masti chirurgicale, masti FPP3, ochelari protectie, halate chirurgicale impermeabile, viziere reutilizabile, halate unica folosinta, Biclosol tablete dezinfectante, Dezinfectant Aniosgel 85 NPC 1l.

Mai multe detalii:

Urmărește-ne pe Google News