Anomalie a naturii, din cauza iernii neobişnuit de calde. Migdalii au înflorit cu o lună mai devreme decât în alţi ani

45

Migdalii de la poalele dealului Istriţa au înflorit la sfârşitul lunii februarie, mai repede cu o lună decât le este vremea. În zonă se spune că floarea de migdal este simbol al sosirii primăverii, iar din acest moment anotimpul renaşterii îşi intră în drepturi. Migdalii au găsit aici condiţii asemănătoare celor din zona mediteraneană.

Pentru familia Lupu, din comuna buzoiană Breaza, primăvara li s-a arătat încă de la sfârşitul lunii februarie. Toţi migdalii din curte au înflorit brusc.

Şi nu numai la ei, ci la toţi vecinii care au case pe versantul sudic al dealului Istriţa. Migdali înfloriţi pot fi zăriţi de câteva zile pe raza mai multor localităţi de la poalele dealului Istriţa.

Au apărut muguri pe crengile pomului, în jurul datei de 20 februarie, apoi migdalul a continuat să renască, de parcă şi-ar fi luat adio de la iarnă.

”La sfârşitul lui martie ar trebui să înflorească însă în zona noastră intră mai devreme în vegetaţie, mai ales dacă iernile sunt blânde, aşa cum a fost aceasta”, spune Lică Lupu, proprietarul terenului pe care se află unul dintre migdalii înfloriţi.

De acum, se spune în zonă, primăvara îşi intră în drepturi. Este primul pom fructifer care îşi desface petalele şi peste câteva zile urmează piersicul, caisul şi apoi prunul. „Înflorirea migdalilor este vestitorul primăverii şi se spune că de acum iarna nu are cum să revină”, spune localnicul din Breaza.

Astfel de spectacole ale naturii sunt din ce în ce mai frecvente, spun specialiştii, iar în viitor ne aşteptăm la o intensificare a anomaliilor generate de schimbările de climă, precum înflorirea timpurie sau repetată a pomilor.