De ce fug constructorii de contractul pentru reabilitarea Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Buzău

Reabilitarea Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Buzău bate pasul pe loc. Deși contractul de finanțare cu bani europeni a fost semnat încă din 11 iulie, anul trecut, lucrările de reabilitare nu au început nici acum.

*Conducerea Consilului Județean speră însă că cea de-a doua licitație pentru desemnarea firmei care va realiza lucrarea va avea mai mult succes decât cea din toamnă.

Prima licitație lansată de Consiliul Județean Buzău a avut loc în noiembrie 2019 însă nicio firmă de construcții nu s-a arătat interesată. Asta, doarece valoarea inițială a proiectului, 16,5 milioane de lei, nu aducea profit constructorilor.

Modificările legislative au permis creșterea prețului lucrării, iar valoarea totală a proiectului a ajuns la suma de 22,73 milioane de lei, diferența fiind suportată din bugetul județului.

Extinderea Unităţii de Primiri Urgenţe presupune construirea unui alt corp de clădire, subsol şi parter, paralel cu actualul imobil cu care va comunica printr-un culoar de legătură şi care va extinde suprafaţa totală la peste 1.000 de metri pătraţi, la parter, şi aproape 1000 de metri pătraţi, la subsol, unde va fi amenajată şi o parcare de 800 de metri pătraţi.

Durata de implementare a proiectului este de 3 ani și 5 luni. În momentul începerii lucrărilor de reabilitare, Unitatea de Primiri Urgenţe va rămâne funcţională din punct de vedere medical, pentru că se va lucra în paralel, prin amenajarea de module şi compartimentări astfel încât pacienţii să nu aibă de suferit.

Urmărește-ne pe Google News