VIDEO La Smeeni, tinerii au organizat o întrecere cu trăsuri pe un teren agricol

59

A fost agitație mare, duminică după-amiază, pe un teren dintre satele Călțuna si Udați-Lucieni, din comuna Smeeni. Peste o sută de persoane s-au strâns aici pentru a urmări o cursă inedită de cai, în care protagoniști au fost șapte tineri din câteva localități din zona de sud a județului Buzau, precum și din localitatea brăileană Cireșu.

Întrecerea de duminică a fost organizată undeva la marginea satului Călțuna, pe un teren agricol, unde anul trecut a fost cultivata lucernă.

Cei șapte tineri au înhămat caii la micile trăsuri, cu care au gonit în galop preț de nici două minute, pe o distanță de aproximativ un kilometru.

Spre satisfacția celor mai mulți spectatori, tânărul din Călțuna, Ionuț Velicu a câștigat scurta cursa de la Smeeni, scrie smeeni.com

Mânați de pasiunea pentru cai și în principal de cursele cu cai trăpași acești tineri organizează frecvent astfel de curse în mod spontan scrie smeeni.com.

Până acum ei s-au întâlnit de cele mai multe ori în localitatea Cireșu din Brăila, însă a venit și rândul localității Călțuna, din Smeeni.

Gazda a fost Ionuț Velicu, proprietarul uinui trăpaș cu care a câștigat numeroase curse de acest gen și cu care speră să ajungă să participe la concursuri organizate în hipodrom.

Buzăul are tradiție în creșterea cailor, atât în gospodăriile localnicilor, cât și în cele două herghelii, Cislău și Rușețu.