VIDEO Incendiu puternic de vegetație uscată, lângă saivane cu sute de ovine

376

În zorii zilei de vineri, pompierii buzoieni au fost solicitați să intervină la stingerea unui incendiu puternic de vegetație uscată, pe câmpul dintre localitățile Costești și Spătaru.

Vegetaţia uscată de pe o suprafaţă de 30 de hectare, de-a lungul drumului european 85, a ars timp de câteva ore, cu degajare intensă de fum, incendiul fiind vizibil și din municipiul Buzău.

Intervenția a fost dificilă, din cauza vântului puternic. După cele trei ore de luptă cu flăcările, s-a reușit salvarea a două saivane cu oi aflate în apropiere.

De la începutul anului și până acum, pompierii buzoieni au intervenit la stingerea a 70 de incendii de vegetație uscată.

Reprezentanții ISU Buzău îi atenționează pe buzoieni că aprinderea vegetației uscate în spațiu deschis se poate face numai nu în anumite condiții.

În acest context, ei le recomandă cetățenilor să anunțe de îndată la numărul unic de urgență 112 orice început de incendiu și să acorde sprijin autoritățiilor locale și pompierilor în stingerea incendiilor de vegetație uscată sau la fondul forestier.