VIDEO Pădure distrusă de vijelie, la Bisoca: ”Imaginile sunt apocaliptice”

148

Vântul care în Munții Buzăului a suflat cu 145 de km/h a ras o porțiune de pădure de pin negru din comuna Bisoca, aflată la 1.000 de metri altitudine. Potrivit autorităților locale, cel puțin 60 de arbori au fost culcați la pământ, din pădurea aflată pe domeniul public.

În pădurea Lacurile, așa cum este cunoscută rezervația de pin negru, a fost amenajată o zonă de agrement, unde de peste 50 de ani se organizează serbări folclorice.

Primarul din Bisoca, Florin Stemate, crede că în acest punct s-ar fi putut forma un vârtej care efectiv a smuls din rădăcină pini de zeci de ani și foarte masivi.

”Dacă vedeți ce e acolo, este peste imaginația noastră. Peste 60 de pini au fost doborâți pe o porțiune de aproximativ 5.000 de metri pătrați din pădurea comunei. Acum trebuie marcați, tăiați și curățat terenul. Va fi greu, pentru că o rădăcină este aproape cât un camion”, spune primarul din Bisoca, Florin Stemate.

WhatsApp Image 2020-02-07 at 09.07.57
WhatsApp Image 2020-02-07 at 09.09.05
WhatsApp Image 2020-02-07 at 09.09.06

Arborii doborâți de vânt sunt însă și proprietăți private, spune primarul. În cădere, copacii au agățat și firele de curent și au rupt câțiva stâlpi.

Timp de mai bine de 12 ore, peste 2.000 de locuitori nu au avut racordate locuințele la sistemul de alimentare cu energie electrică.