Top 3 alimente care pot provoca boli grave! Tu le consumi cu moderație? Sfaturi utile pentru buzoieni!

25

Mâncarea ucide mai mulți oameni decât alcoolul sau fumatul!”. Este celebra afirmație a medicului nutriționist Nicolae Hâncu, care a pus pe gânduri foarte multe persoane. În spatele acestei declarații sunt, însă, numeroase studii, care arată că, anual, în lume, mâncarea ucide aproape 14 milioane de oameni. Fumatul și alcoolul cauzează împreună decesul a douăsprezece milioane de oameni. 

Așadar, stilul de viață și alimentele pe care le consumi îți influențează în mod direct starea de sănătate. Tocmai din acest motiv reprezentanții Direcțiilor de Sănătate Publică, dar și medicii, încurajează oamenii să citească etichetele produselor și să consume cu moderație anumite produse alimentare.

Iată care sunt cele mai controversate alimente și ce afecțiuni pot să provoace:

  • Carnea 

Majoritatea nutriționiștilor consideră carnea absolut necesară pentru buna funcționare a organismului uman. Asta, dacă provine dintr-o sursă sigură și este consumată în cantități moderate. Problema cărnii, în zilele noastre este că poate conține numeroși hormoni, antibiotice, acceleratori de creștere și chiar pesticide. Toate acestea o transformă  într-un posibil aliment toxic, iar consumul des și în cantități mari poate cauza grave probleme de sănătate. Cu atât mai mult cu cât carnea este gătită prin prăjire. Studiile recente au arătat o posibilă legătură între consumul mare de carne și diferite tipuri de cancer. Alte afecțiuni ce pot fi provocate de acest aliment sunt: guta, numeroase probleme gastro-intestinale sau excesul de homocisteină, care poate duce la infarct miocardic, accident vascular și  la diferite probleme pulmonare. 

  • Margarina

Reclamele pentru acest produs sunt imbietoare, iar atunci când pregătesc prăjituri, gospodinele cumpără pachete întregi cu margarină. Specialiștii spun, însă, că acest produs ar trebui consumat cu moderație și chiar evitat. Ea este obținută prin hidrogenarea uleiurilor vegetale lichide, care transformă acizii grași, nesaturați, benefici pentru sănătate, în acizi grași saturați, dăunători pentru organism. Aceștia sunt foarte greu de metabolizat și suprasolicită ficatul, iar toxinele nu mai sunt filtrate și se pot depune pe pereții vaselor de sânge. Toate acestea contribuie, în timp, la boli cardiovasculare, accidente vasculare sau cerebrale. Dacă obișnuiești să consumi margarină la micul dejun, trebuie să știi că există alternative cu care o poți înlocui. De exemplu, untul. În cazul în care preferi să diversifici mâncare, lucru recomandat de medici, optează pentru produsele bio. O să găsești mâncare sănătoasă la prova.ro, de la semințe, până la creme tartinabile și sosuri pentru paste.

  • Alimentele de tip fast-food 

Opțiunile sunt vaste și delicioase, atrăgând atât tinerii, cât și persoanele mai în vârstă. Cu toate acestea, medicii afirmă că e bine ca ele să fie consumate cu moderație, pentru că pot cauza diferite boli, printre care obezitatea. La rândul ei, această afecțiune duce la probleme cardiace sau la diabet. Studiile efectuate până în acest moment se cam bat cap în cap. Cu un lucru, însă, sunt de acord și medicii și cercetătorii: produsele de tip fast-food sunt dezechilibrate din punct de vedere nutrițional, iar consumate frecvent, pe termen lung, afectează în mod negativ sănătatea.

Așadar, înainte de a te pune la masă, privește-ți farfuria și întreabă-te:  “Ce mănânc?”, “Cât?”, “De unde am cumpărat?, “Cum sunt gătite?”. Răspunsurile sunt importante, pentru că de ele depinde sănătatea ta!

sursa foto: shutterstock.com