VIDEO Incendiu violent, la fostul ștrand din Râmnicu Sărat

Mai multe echipaje de la ISU Buzău au fost solicitate să intervină, miercuri seara, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o clădire din municipiul Râmnicu Sărat.

Pompierii au fost alertați că o construcție din lemn situată pe strada Digului, din incinta fostului ștrand al orașului, arde cu flacără deschisă.

Mai multe autospeciale de stingere cu apă și spumă de la unitatea de pompieri din Râmnicu Sărat au sosit imediat la fața locului.

Clădirea principală din complexul de agrement dezafectat a ars ca o torță. În ciuda eforturilor depuse de pompieri, din imobilul construit din lemn a rămas doar cenușa.

Autorităţile locale au îndemnat cetăţenii oraşului să nu se panicheze, printr-un mesaj postat pe Facebook.

Vechiul ștrand din Râmnicu Sărat a fost închis în urmă cu mai mulți ani, după ce ultimul său proprietar l-a lăsat de izbeliște. Fosta zonă de agrement se află în cartierul Zidari.

Nu se cunoaște deocamdată motivul izbucnirii incendiului. De menționat este că în incinta unității de agrement se adăpostiseră mai mulți oameni ai străzii.

Urmărește-ne pe Google News