Scenariul prin care doi șarlatani au convins un bătrân să-i invite în locuință

28

Escrocii își înnoiesc permanent strategiile prin care racolează naivi. Un bătrân din Râmnicu Sărat a rămas fără o sumă mare de bani după ce a fost atras într-o scenetă jucată de doi infractori din județul Vâlcea.

Persoana vătămată este un bărbat în vârstă de 80 de ani.

El s-a prezentat la sediul Poliţiei municipiului Râmnicu Sărat şi a sesizat că, pe 7 ianuarie, persoane necunoscute l-au înșelat prin oferirea spre vânzare a mai multor bijuterii pentru care le-a oferit suma de 1.500 lei, după care, profitând de neatenția sa, i-au sustras din locuință suma de 13.500 lei.

Imediat după primirea sesizării, poliţiştii de investigaţii criminale de la Poliţia Municipiului Râmnicu Sărat au demarat investigaţiile pentru identificarea bănuiţilor şi recuperarea prejudiciului.

Păgubitul a fost abordat pe stradă de un necunoscut care s-a prezentat a fi un cetăţean de altă naţionalitate, care ar avea nevoie de bani întrucât a rămas fără combustibil la autovehiculul cu care se deplasa.

Acesta i-ar fi oferit bătrânului mai multe bijuterii ce ar fi fost confecţionate dintr-un material preţios în schimbul sumei de 1.500 de lei, în negociere, intervenind un alt bărbat care ar fi încercat să ofere mai mult.

Întrucât persoana vătămată nu avea atâţia bani asupra sa, împreună cu ceilalţi doi bărbaţi s-a deplasat la domiciliul său, unde s-a efectuat tranzacţia. Ulterior, după plecarea celor doi bărbatul a constatat lipsa banilor fapt pentru care a sesizat poliţia.

În urma extinderii cercetărilor, poliţiştii au stabilit că cei doi se deplasau cu un autovehicul ce a fost oprit în trafic de un echipaj al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău.

Poliţiştii au stabilit că era vorba despre doi vâlceni de 40 şi 41 de ani, în autovehiculul acestora fiind găsită suma de 13.600 de lei şi mai multe bijuterii ce păreau a fi confecţionate dintr-un metal preţios.

Cei doi au fost preluaţi pentru cercetări de poliţiştii râmniceni care i-au reţinut pentru o periodă de 24 de ore sub aspectul comiterii infracţiunilor de înşelăciune şi furt calificat.