VIDEO Botezul cailor, obicei străvechi păstrat în satele din Bărăganul buzoian

De sute de ani, pe 6 ianuarie, când creştinii sărbătoresc Boboteaza, în satele din Bărăgan există obiceiul botezării cailor, rar întâlnit prin alte părţi ale ţării. Tradiția stropirii animalelor cu agheasmă mai rezistă doar în comuna Smeeni, unde caii sunt sursa de trai pentru numeroşi gospodari.

Pentru tinerii din Smeeni, ziua de Bobotează este singurul prilej din an de a se făli cu priceperea în mânuirea hamurilor sau cu frumusețea armăsarilor. Încă de dimineață, ei au venit călare la biserică, din toate cătunele comunei Smeeni, pentru a-și binecuvânta animalele.

După ce preotul a terminat slujba la altar, a ieşit afară ca să sfinţească apa pentru oameni după care, cu mănunchiul de busuioc, a stropit cu agheasmă animalele aduse la poarta bisericii.

Ţăranii consideră că botezul cailor, tradiţie care se pierde în negura vremii, fereşte animalele de toate relele.

”Caii se botează pentru creșterea lor, pentru a fi buni la muncă, pentru frumusețe, chiar dacă în ziua de azi au cam dispărut”, spune unul dintre tinerii prezenți la botezul cailor.

După ce animalele au primit, cuminţi, botezul, a început din nou parada călăreţilor, pe uliţele satului. Creșterea cailor este o tradiție care se moștenește de la o generație la alta iar tainele călăritului se deprinde încă din copilărie.

De Bobotează, primesc agheasma toate animalele din gospodărie, atunci când oamenii vin de la biserica și își stropesc locuințele și grajdurile. La Smeeni, una din cinci familii deține cel puțin un cal, animal care este folosit ca mijloc de tracțiune la muncile câmpului.

Urmărește-ne pe Google News