Femeie din Stâlpu, accidentată în timp ce se deplasa pe marginea șoselei

176

Un accident grav a avut loc luni dimineață pe DJ 203 G, în localitatea buzoiană Stâlpu. O femeie de 36 ani a fost lovită de o mașină în timp ce se deplasa pe marginea șoselei către DN1B. Victima a ajuns în comă la spital.

Femeia de 36 de ani, din Stâlpu, a fost lovită din spate de un autoturism care circula regulamentar, condus de un tânăr de 20 de ani. Din impact, victima a fost aruncată la câțiva metri.

O ambulanță a preluat-o în stare gravă și a transportat-o la spital. Pacienta este intubată, iar medicii depun toate eforturile să o salveze. Potrivit reprezentanților spitalului, este în comă, cu TCC grav și contuzie toraco-abdominală.