Subprefectul Buzăului, protagonistul unui scandal de proporții ! Replici acide de la Leonard Dimian pentru jurnaliștii care îl acuză că a sustras acte oficiale

99

Scandal de proporții la Prefectura din Buzău, după ce subprefectul Leonard Dimian a fost fotografiat, în ipostaze compromițătoare, chiar în timp ce intra în sediul organizației județene a ALDE. Legea le interzice în mod expres înalților funcționari publici ai statului, ca în timpul exercitării mandatului să frecventeze organizațiile politice.

Potrivit fotografiilor publicate de cotidianul Opinia, subprefectul nu s-ar fi sfiit să participe vineri, la o conferință în care s-ar fi hotărât promovarea sa la rangul de prefect.

Mai mult subprefectul Leonard Dimian este acuzat acum de către jurnaliștii de la Opinia, că vizita sa de taină de la partid, ar fi făcut-o la scurt timp după ce ar fi sustras documente cu caracter oficial din cadrul Prefecturii Buzău.

Jurnaliștii de la Opinia precizează că au sesizat autoritățile, după ce au pus la dispoziție și fotografiile care l-ar incrimina pe suprefectul.Leonard Dimian.

Potrivit sursei citate, Leonard Dimian ar fi fost susținut de filiala ALDE Buzău să obțină funcția de subprefect și acum ar face presiuni susținute asupra premierului Ludovic Orban pentru ca acesta să fie numit prefect.

„După o ședere de aproximativ două ore la sediul ALDE, Dimian s-a întors la Casa Albă, unde a lăsat mapa respectivă. Incidentul este cu atât mai grav cu cât subprefectul este funcționarul cu securitatea al Instituției Prefectului, adică persoana care, prin lege, este obligată să vegheze asupra respectării prevederilor legale legate de secretul de serviciu, precum și de aplicarea legislației europene privind protecția datelor cu caracter personal. O sursă din interiorul organizației județene a Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE) – ne-a relatat că, imediat după încheierea ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență de vineri, subprefectul Leonard Dimian s-a prezentat la sediul ALDE, având asupra sa o mapă cu documente ale Instituției Prefectului, pe care i le-a prezentat spre studiu președintelui respectivei organizații, deputatul Adrian Mocanu. După circa două ore, Dimian a părăsit sediul ALDE și s-a întors la sediul Prefecturii, de unde a plecat câteva minute mai târziu fără respectiva mapă. Mai mult, pentru a-și susține afirmația, sursa în cauză ne-a pus la dispoziție mai multe fotografii pe care le publicăm în cele ce urmează. De asemenea, sursa respectivă ne-a explicat și atitudinea subprefectului din ședința de vineri a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, care a butonat aproape tot timpul telefonul și l-a ignorat pe prefectul Carmen Ichim chiar și când aceasta a întrerupt prezentarea unui raport pentru a atrage atenția celor prezenți tocmai asupra folosirii mobilelor în timpul ședințelor: Dimian era presat de către deputatul Mocanu să se prezinte urgent la partid cu documentele în cauză.” precizează jurnaliștii de la Opinia Buzău.

Suprefectul Leonard Dimian se apără și respinge toate acuzațiile precizând că la.mijloc ar fi vorba doar de o manipulare de presă.

Aduc la cunoștința opiniei publice poziția mea, în calitate de subprefect al județului Buzău, cu privire la acuzațiile „montate” astăzi de un cotidian buzoian cu experiență dovedită.Într-un articol de astăzi, Opinia folosește toate tehnicile cunoscute de manipulare, inclusiv minciuna sfruntată și scornirea, cu scopul de a mă denigra public. Prezint opiniei publice, pe scurt, exemple de asemenea tehnici folosite de cotidianul respectiv:-conducerea centrală a unui partid aflat la guvernare „a dat undă verde” numirii mele în funcția de subprefect (fals);

– ar exista informații că „Dimian ar fi negociat el însuși direct cu liberalii susținerea pentru acest post” (plăsmuire din categoria „se pare că” )

– informația că ministrul Afacerilor Interne ar fi nemulțumit că nu am susținut examenul de admitere în Corpul Înalților Funcţionari Publici este o denaturare a adevărului. Nici nu aș fi avut cum să susțin un asemenea examen, întrucât de la numirea mea ca subprefect până în prezent nici nu s-a organizat așa ceva.

– minciuna că m-aș „bate de muște” în Prefectură, combinată cu aceea că m-aș „juca pe telefonul mobil” în timpul ședințelor operative sunt încercări din repertoriul gazetelor pseudonime de campanie. De fapt, de la numire până acum am condus operativ activitatea Instituției Prefectului și nu am absolut nimic să – mi reproșez din acest punct de vedere.

În fine, legat de informația extrem de prețioasă că m-aș prezenta la sediul unui partid politic ori de câte ori sunt chemat, aceasta este, de asemenea, o minciună grosolană. Cotidianul menționat se folosește de discuțiile private pe care le-am avut pentru a generaliza, fără succes, că m-aș implica politic.

Cu privire la „incidentul de securitate” invocat de Opinia, precizez că în mapa pe care o aveam în mână era… Codul Administrativ.

Dezavuez ferm încercările repetate, unele cu folosirea presei, de a mă decredibiliza. Dau asigurări tuturor buzoienilor că voi continua să am aceeași atitudine, de implicare, seriozitate și profesionalism pe care am demonstrat-o în toate instituțiile publice pe care le-am condus sau în cadrul cărora am activat:, a precizat pe Facebook, Leonard Dimian, subprefectul Buzăului.