Trans Bus prelungește traseele până la Săgeata după inaugurarea podului rutier de la Vadu Pașii

Autobuzele Trans Bus Buzău au început să opereze, din această săptămână, și la Vernești, una dintre cele mai mari comune din județ. Vești bune vin și pentru locuitorii comunei Săgeata.

Autobuzele societății de transport călători ar putea ajunge, de anul viitor, si în Săgeata, imediat după ce va fi dat în folosință podul rutier de la Vadu Pașii.

Anunțul a fost făcut de către primarul Constantin Toma. Edilul spune că autobuzele municipalității ar putea ajunge, anul viitor, nu doar la Săgeata, ci și în alte zone ale județului.

Zilele trecute, la Buzău au fost finalizate lucrările de asfaltare a drumului de 2,3 km care pornește de pe Șoseaua Brăilei, trece pe la Oborul de Animale și Cherestea și ajunge la podul de la Vadu Pașii.

Șoseaua Vadu Pașii a făcut parte din lotul celor 56 de străzi de pământ asfaltate în ultimii doi ani în municipiul Buzău.

Urmărește-ne pe Google News