Anchetă la Gloria Buzău, după ce juniorii clubului au fost implicați sâmbătă într-un accident

21

Anchetă administrativă desfășurată de conducerea clubului SCM Gloria Buzău în privința firmei care a pus la dipoziție microbuzul cu care juniorii Gloriei au fost implicați, sâmbătă seara, într-un eveniment rutier, la limita județelor Vrancea și Covasna.

Evenimentul rutier a avut loc în jurul orei 18,30, în timp ce fotbaliștii se întorceau de la Miercurea Ciuc unde susținuseră un meci. Microbuzul care îi transporta pe juniorii secției de fotbal a SCM Gloria Buzău a derapat pe marginea șoselei, în condițiile în care ningea abundent.

Mijlocul de transport a ajuns în șanț și nu a mai putut reveni pe carosabil. Cei 15 sportivi cu vârste între 16 și 18 ani nu au pățit nimic fiind preluați și transportați la sediul Primăriei Tulnici până când fotbaliștii au fost preluați de un alt microbuz trimis de la Buzău.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, juniorii Gloriei au ajuns la Buzău. Conducerea clubului buzoian a anunțat, astăzi, că va cerceta administrativ responsabilitatea firmei transportatoare față de producerea accidentului.