VIDEO Circ lângă un magazin pentru câteva lăzi goale de pâine

Doi  angajați ai unor companii de panificație concurente, care aprovizionează un magazin alimentar din cartierul Micro 14, au fost la un pas să se ia la bătaie. Incidentul s-a produs joi la primele ore ale dimeneții, din cauza unor lăzi goale de pâine.

Potrivit martorilor, scandalul s-ar fi produs la scurt timp după ce unul dintre șoferi ar fi pierdut câteva lăzi goale de pâine.

Supărat că nu-i iese numărătoarea, păgubitul și-a vărsat nervii pe șoferul unei firme concurente care abia parcase autofurgoneta lângă magazinul alimentar.

După căteva injurii, cel care se considera păgubit, a încercat să „inspecteze” mașina celui bănuit de „furt” iar de aici și până la un adevărat scandal, n-a mai fost decât un pas.

Pe imagini se vede cum cei doi șoferi se îmbrâncesc și doar prezența unei alte persoane a făcut ca scandalul să nu degenereze într-o bătaie în toată regula.

Astfel de scene se petrec în fiecare dimineață în spatele magazinului alimentar din cartierul Micro 14, din cauza șoferilor care se ceartă pentru prioritate la descărcare.

Tot lângă acest magazin, aurolacii și vagabonzii din cartier, și-au amenajat o toaletă „în aer liber” spre disperarea trecătorilor.

Pe cei certați cu bunele maniere, nu-i mai sperie nici măcar camerele de supraveghere amplasate în zonă de către proprietari.

 

 

Urmărește-ne pe Google News