Elev din Hasdeu, adus la Urgențe după ce a băut apă în care a fost diluată o substanță chimică

A fost declanșată o anchetă la Colegiul „B. P. Hasdeu” după ce un elev de gimnaziu a ajuns marți după-amiază la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Buzău cu stări de greață și dureri de stomac. Pentru că au avut suspiciunea că adolescentul a înghițit o substanță toxică, medicii de la UPU au anunțat poliția.

Elevul de 14 ani ar fi băut apă dintr-un bidon de plastic după ora de sport. Nu a dat importanță la început faptului că apa avea un gust ciudat și un miros parfumat.

După ce a ajuns acasă, a început să se simtă rău, motiv pentru care bunicul său a sunat la Ambulanță. Din verificările efectuate la unitatea școlară a rezultat că din dorința de a face o glumă, colegi ai săi i-ar fi turnat săpun lichid în sticla cu apă.

Starea adolescentului este una bună, nefiind cazul să rămână internat. Partea bună este că baiatul a luat sticla la spital și urmează să se ia probe pentru a se stabili cu exactitate despre ce substanță este vorba. Poliția a început o anchetă în acest caz.

Urmărește-ne pe Google News