VIDEO Acțiune a pompierilor pentru salvarea unei femei care a căzut într-o fântână

34

Intervenție contra-cronomentru a pompierilor buzoieni, luni, în comuna Vadu Pașii, pentru salvarea unei bătrâne care a căzut într-o fântână. Din păcate, femeia de 80 de ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare efectuate de cadrele medicale.

Evenimentul a avut loc la orele prânzului, când femeia în vârstă de 80 de ani a ieșit la fântâna din fața curții pentru a scoate apă. Din motive încă necunoscute, femeia s-a dezechilibrat și a dispărut pur și simplu în fântâna adâncă de 10 metri.

Un vecin al femeii a asistat neputuncios la întreaga scenă. Localnica din Vadu Pașii a fost scoasă la suprafață de un echipaj al pompierilor buzoieni și predată mai apoi echipajului medical de la Ambulanță.

Medicii de pe Ambulanță, prezenți cu două echipaje la fața locului, i-au efectuat femeii manevre de resuscitare și au reușit să o salveze pe moment. Victima a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Buzău, în stare gravă.

Din păcate, pacienta nu a răspuns manevrelor de resuscitare efectuate de cadrele medicale de la UPU. Polițiștii criminaliști au demarat cercetări la fața locului pentru a afla cu exactitate în ce împărejurări a căzut femeia în fântâna din fața casei.