Accident rutier între Buzău și Mizil, între un microbuz și un autoturism. Două persoane au fost rănite

Un accident rutier soldat cu două victime s-a produs miercuri dimineață pe DN 1B, Buzău – Ploiești. Potrivit IPJ Buzău, este vorba despre o coliziune între un microbuz și un autoturism. Evenimentul rutier s-a produs pe raza localității Vintileanca.

În urma impactului au rezultat două victime. În această dimineaţă, în jurul orei 08.00, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 103R, la intersecţia cu DN 1B E577, un bărbat de 72 de ani din Pietroasele nu ar fi acordat prioritate de trecere unui microbuz ce rula pe direcţia Mizil – Buzău şi a intrat în coliziune cu acesta.

În urma impactului, un pasager din microbuz, în vârstă de 50 de ani, din Săhăteni şi şoferul turismului au suferit vătămări şi au fost transportaţi la spital. În cauză se va întocmi dosar penal, iar cercetările continuă. Traficul a fost reluat.

Urmărește-ne pe Google News