Bărbat din Poșta Câlnău, internat în stare gravă la UPU Buzău, după ce s-a tăiat la gât

150

Un buzoian în vârstă de 69 de ani a fost adus în stare foarte gravă la spital, după ce s-a înjunghiat în piept și în gât cu un cuțit. Victima a pierdut mult sânge și a fost trimis direct în sala de operație, unde medicii încearcă să îi salveze viața.

„Pacientul a fost adus în stare gravă la UPU, prezentând multiple plăgi la nivel cervical anterior și torace anterior, produse prin autoînjunghiere cu un obiect ascuțit. Pacientul a fost internat pe secția Chirurgie-ATI, după care a fost direcționat către sala de operație”, a transmis medicul Adrian Zoican, șeful Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Buzău.

Bărbatul, care locuiește în comuna Poșta Câlnău, fost adus cu ambulanța, în șoc hemoragic, prezentând multiple plăgi prin întepare cu cuțitul la nivelul gâtului și la nivelul toracelui inferior în scop suicidal.