VIDEO Descinderi la o rețea care a obligat 11 tinere să se prostitueze în Occident. Un pistol, printre armele confiscate

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Buzău, împreună cu procurori DIICOT, au efectuat miercuri dimineață un număr de 9 percheziţii pentru destructurarea unei grupări infracţionale specializate în trafic de persoane. În cauză, s-a cooperat cu autorităţile poliţieneşti din Spania şi Elveţia.

Percheziţiile au avut loc pe raza municipiului Buzău şi a două comune învecinate, la membrii unei grupări infracţionale cu preocupări în trafic de persoane, proxenetism şi spălare de bani.

În perioada 2010 – 2019, trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 29 şi 39 de ani, ar fi pus bazele unei grupări infracţionale, în scopul exploatării sexual a mai multor tinere. Astfel, ar fi recrutat 11 tinere, pe care le-ar fi transportat în Spania şi ulterior în Elveţia, unde ar fi fost determinate să se prostitueze.

În activitatea infracţională ar fi fost atrasă şi una dintre tinere, în vârstă de 31 de ani, care, pe lângă faptul că s-ar fi prostituat, ar fi avut și rolul de a transfera banii obţinuți de celelalte fete în conturile deţinute de aceasta la mai multe bănci, atât din Elveţia, cât şi din România.

Ulterior, banii ar fi fost investiţi de membrii grupării în imobile şi autoturisme de lux. Prejudiciul a fost estimat la 944.000 de euro.

În urma perchezițiilor domiciliare, au fost ridicate telefoane mobile, înscrisuri, bani, bijuterii şi un pistol deţinut ilegal.

Poliţiştii au pus în aplicare 6 mandate de aducere, persoanele depistate fiind conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Buzău, pentru audieri.

Totodată, în cauză urmează a fi instituite sechestre asigurătorii asupra mai multor imobile şi autoturisme până la concurenţa sumei de 944.000 de euro.

Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul S.C.C.O. Buzău, sub coordonarea procurorului de caz, cu privire la săvârșirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, proxenetism şi spălare de bani.

În cauză, s-a cooperat cu autorităţile poliţieneşti din Spania şi Elveţia. Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

În activități au fost angrenați și poliţiştii de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti și jandarmi din Ploieşti şi Buzău.

Urmărește-ne pe Google News