Buzoienii care împlinesc 100 de ani și seniorii care au 50 de ani de căsătorie,invitați la Palatul Comunal

Ziua de 1 Octombrie a fost desemnată Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite în 1990 şi este dedicată omagierii şi respectării celor vârstnici.

Pentru a contribui la cinstirea persoanelor vârstnice din municipiu, Primăria Municipiului Buzău organizează în perioada de 23 septembrie – 01 octombrie 2019, la Palatul Comunal din Piața Daciei nr. 1, manifestări şi acţiuni specifice privind marcarea în anul 2019 a zilei de 1 octombrie „Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice”.

Adresăm invitația ca:

– persoanele din municipiul Buzău care împlinesc vârsta de 100 de ani începând cu anul 2019 să ne transmită copia C.I./B.I. și numărul de telefon fix și/sau mobil;

– familiile din municipiul Buzău care împlinesc 50 de ani de căsătorie neîntreruptă începând cu anul 2019, să ne transmită:
– copia C.I./B.I. soție; – copia C.I./B.I. soț; – copia certificatului de căsătorie;
– numărul de telefon fix și/sau mobil;

– pensionarii/seniorii care doresc să participe la concursurile de table, şah şi remi se pot înscrie până pe data de 24.09.2019, ora 16.30 la Primăria Municipiului Buzău, la Ghișeul Unic. Cluburile de pensionari și/sau seniori pot depune cereri individuale sau colective pe discipline sportive.

Cu mult respect,
Constantin Toma
Primarul Municipiului Buzău

Urmărește-ne pe Google News