Cum arată școala din satul Vadu Pașii după o infuzie de 1 milion de euro

2154

Holuri largi și clase luminoase cu parchet în care au fost instalate bănci moderne dar și grupuri sanitare noi, au răsărit în acest an în școala din satul Vadu Pașii, județul Buzău.

După o investiție de 1 milion de euro, autoritățile locale se pot lăuda acum cu una dintre cele mai frumoase unități de învățământ din Buzău.

Cei aproape 400 de elevi care au început luni 9 septembrie, un nou an școlar, au fost întâmpinați cu manuale noi dar și cu multe emoții de către dascălii care abia așteptau să muncească în condiții decente.

Chiar dacă se află în mediul rural, şcoala are centrală termică proprie iar apa curge non stop.la robinet.“Am dat o mare atenţie educaţiei pentru că cei mici reprezintă viitorul localităţii. Acum putem spune ca avem condiții bune cu care să concurăm cele mai bune şcoli din judeţ . Ne-am propus ca elevii noştri să înveţe bine ca să poată termina cele mai bune licee şi facultăţi din România”, ne-a declarat primarul localităţii Gheorghe Firon.

Profesorii care predau la Vadu Paşii spun că au venit cu drag la şcoală după ce au vazut că lucrurile s-au schimbat radical.“Este o școală modernă iar dotările pe care le-am primit sunt chiar mai bune decât la oraş . La noi copiii primesc mai multă atenţie din partea învăţătorilor şi profesorilor şi n-au altceva de făcut decât să înveţe.” ne-a declarat Viorica Rotărescu, directorul Şcolii din satul Vadu Paşii.

Primarul din Vadu Paşii mai spune că, în ciuda apropierii de Buzău, părinţii preferă să-şi lase copiii la şcoala din localitate ”Cu ani în urmă devenise o o modă să-ţi duci copilul să înveţe la Buzău însă acum lucrurile s-au schimbat.Imaginile vorbesc de la sine ” a mai spus edilul localităţii, Gheorghe Firon.

La deschiderea anului şcolar 2019-2020, în țară sunt mii de clădiri neautorizate sanitar şi câteva sute autorizate parţial iar multe din ele nu au aviz sau autorizaţie pentru securitatea la incendii.