Doi șoferi au ajuns cu mașinile în șanț, din cauza unei bătrâne

Accidentele rutiere se țin lanț, de câteva zile, pe drumurile din Buzău. Marți, la orele prânzului, patru persoane au trecut prin cea mai mare cumpănă a vieții lor, după ce autoturismele în care se aflau s-au lovit frontal. Evenimentul rutier s-a produs pe DN 10, pe raza orașului Pătârlagele.

Unul dintre șoferi a încercat să evite o bătrână care traversa strada, prin loc nepermis, a intrat pe contrasens și a lovit o mașină care circula regulamentar. După impact, ambele autovehicule au ajuns în șanț.

Din fericire, nimeni nu a fost rănit, șoferii și pasagerii fiind salvați de sistemul airbag al vehiculelor. Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale.

De la începutul săptămâni, accidentele rutiere se țin lanț pe drumurile din Buzău. Luni, la ora 13.00, a fost sesizată producerea unui accident rutier pe DN 2 E85, în afara localităţii Gura Câlnăului.

Un şofer buzoian de 43 de ani care se deplasa pe direcţia Buzău către Râmnicu Sărat, pe fondul nepăstrării distanţei de siguranţă faţă de autoturismul condus înaintea sa de un bărbat de 57 de ani din Brăeşti, a intrat în coliziune cu acesta.

În urma impactului, maşina lovită din spate a fost proiectată pe sensul opus de mers, într-un alt autoturism, condus de un tânăr de 28 de ani din Poşta Câlnău.

Accidentul s-a soldat cu rănirea a patru persoane, şoferul de 57 de ani şi un pasager în vârstă de 22 de ani din maşina sa, respectiv şoferul de 28 de ani şi un pasager de aceeaşi vârstă care îl însoţea.

Seara, în jurul orei 22.30, a fost sesizată producerea unui accident rutier pe DN 22, în afara localităţii Boldu.

În timp ce ce se deplasa cu autoturismul pe direcţia Râmnicu Sărat către Brăila un râmnicean de 19 ani a lovit un atelaj care se deplasa în aceeaşi direcţie şi care nu era semnalizat corespunzător circulaţiei pe timp de noapte.

Accidentul s-a soldat cu decesul unuia dintre căruţaşi, în vârstă de 41 de ani şi rănirea unui bărbat de 38 de ani, ambii din Boldu. De asemenea, şoferul râmnicean a necesitat îngrijiri medicale.